#n-avem

Facebooktwittermail

DrawingDraw_170608_205014Exista un joc inventat de copiii mei, “avem, n-avem, pana ne enervam” si se joaca asa:

cel mic vrea ceva iar cel mare ii spune, enervandu-l, ca n-avem;

cel mic raspunde ca avem, obtine un n-avem din nou si tot asa pana este atat de iritat si nervos incat trebuie sa obtina dupa aceea AVEM la aproape orice.

Cam asa e si cu oamenii mari. Avem sau n-avem?

Avem o dorinta de afirmare a imaginii, avem o dorinta de a gasi neaparat aprecierea pentru lucrurile care nu conteaza, avem o inundatie de material acolo unde lipseste minte, suflet si constiinta, avem o frumusete vopsita si fara valoare, avem memoria scurta, avem toleranta doar pentru rele, avem intelegere doar pentru de neinteles, avem iubire doar pentru cei care ne ranesc, avem superficialitate in forma avansata, avem putine si gresite valori, avem un drum pe care alergam dupa nimic, avem nevoi fara justificari, avem clisee si compromisuri, avem carti de citit, avem lume de descoperit, avem foarte putin, AVEM DOAR UNA, O VIATA!

Pai si unde e restul din ce avem?

Cum unde? N-AVEM!

 

Facebooktwittermail

Ne luăm an nou

Facebooktwittermail

23cbb47113d69d04745ab280eb9df44e

Final, sfârșit, încheiere, capăt. Toate sunt ale anului 2016. În două zile schimbăm anul, care a trecut, la fel ca toți ceilalți de până acum, incredibil de repede.

Lăsând la o parte panica “nu știu ce rochie să îmbrac” însoțită de “să nu mi se vadă toate defectele” și “mamă, câte femei urmează să văd” la care se adaugă “trebuie să am grijă să trec neobservat”, rămânem cu încă un an adăugat experienței de până acum.

Fiecare an e bun pentru că în fiecare an învățăm. Eu în fiecare an mă simt din ce în ce mai apropiată de mama și de tata. Apropiată în sensul ăla în care începi parcă să înțelegi câte ceva de la viață, să îți amintești ceea ce ți-au spus cândva și nu s-a legat de tine pentru că tu ești mai deștept.

Un sfârșit bun pentru mine înseamnă că îmi sunt aproape oamenii pe care îi iubesc și îi prețuiesc cel mai mult.

Un sfârșit bun pentru mine înseamnă că pot să scriu asta:

Să avem un an nou cu ce fel de “artificii” ne dorim, un an în care să oferim și să primim cât mai multă iubire și înțelegere!

Și nu uitați, “ceva roșu neaparat”!

La multi ani!

 

 

 

 

 

 

 

Facebooktwittermail

Nu-mi răspunzi la sms

Facebooktwittermail

 

nl9f7

 

 

 

Mesajul text sau sms-ul a fost unul dintre cele mai bine primite si cele mai folosite feluri de a comunica ale celor ce aveau telefoane mobile. S-au scris și melodii despre ele, atât de populare sunt.

Paradoxal, bărbații declară că urăsc modalitatea asta de a comunica. Urăsc de fapt să comunice așa cu iubitele ori soțiile lor, nu cu băieții ori amantele. Cu cei din urmă, e de preferat.

Să nu-mi zică mie o femeie că la început nu era totul lapte și miere iar domnul nu aștepta sms-ul cu telefonul în mână (înainte cu multe minute ori chiar ore de a fi primit mesajul cu pricina) și “dând din codiță”.

Odată consumat actul artistic de share-uire a sms-urilor de împerechere inițială, masculii intră în starea de tranziție care va duce la ignorarea completă a mesajelor tale.

De ce să nu vrei să te cerți în scris?

De ce să nu-i eviți vocea stridentă care te pune la punct?

De ce să nu lași seara doar pentru lucruri plăcute pe care să le faceți împreună?

Susțin discuțiile prin sms, Facebook, whatsApp, indiferent că sunt discuții plăcute, certuri ori liste de cumpărături!

Haideți băieți că se poate!

 

 

Facebooktwittermail

Natură umană

Facebooktwittermail

masca mastiCaracterul ne definește ca oameni în relațiile personale ori în societate.

Caracterul este cel mai greu de schimbat atunci când e musai.

Alegi întotdeauna dacă vrei să fii descoperit așa cum ești în realitate sau vinzi o imagine, respectiv un caracter. Evident, alegerea e în funcție de caracter.

Când vine vorba de caracter, nu contează cât ești de educat, ce note ai luat la școală, câte cărți ai citit sau câți bani ai câștigat .

Caracterul este îmbinarea armonioasă a valorilor tale cu ceea ce cunoști, cu experiența de viață pe care o ai, cu oamenii care te-au ajutat să te modelezi, cu o parte din genetică (nu în ultimul rând).

Dacă alegi varianta de “a da” bine, atunci marketingul e principala ta “calitate”.

Profunzimea pierde teren într-o societate în care nu mai contează caracterele.

Iată o serie de citate despre caracter, care ar trebui sa ne pună pe ganduri(nu sunt ale mele):

„Pe termen lung, caracterul este decisiv pentru destinul unui om.”

„Poţi folosi orice limbaj doreşti, niciodată nu poţi spune altceva decât ceea ce eşti.”

„Oricât îți vei schimba înfățișarea, rămâi același om.”

„Ceea ce eşti se va vedea în ceea ce faci.”

„Omul are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, unul pe care i-l da publicul și cel adevărat.”

Fii tu, în felul ăsta mai ai o speranță să afli ce caracter ai și ce poți schimba!

Facebooktwittermail

Atitudine

Facebooktwittermail

attitudeCea mai importantă misiune pe care am primit-o, a fost si este aceea de a fi mama unui copil născut prematur.

În momentele în care lupți pentru viața copilului tău, orice semn bun, orice evoluție, nesemnificativă probabil pentru normalitatea majorității, este o speranță în plus, o confirmare că ești pe drumul cel bun și mai ales “oxigen” pentru psihic. Semn bun pentru mine înseamnă: primii 2 ml de lapte, fiecare oră fără o criză de apnee, fiecare 20 gr luate în greutate, ieșirea din incubator, prima atingere. Mai sunt câteva, însă mă opresc doar la creșterea in greutate.
De fapt e o întâmplare despre atitudine.

De obicei, dimineața, după toaleta micuților(micuți la propriu), aveam acces la informații despre greutatea si lungimea lor. La terapie intensivă informatiile erau scrise într-o fișă zilnică, care statea deasupra incubatorului. După ce am ajuns la sectia de post terapie intensivă, trebuia să întrebăm de fiecare dată cand voiam să știm ce greutate are copilul. De ce insist cu asta, pentru că, repet, fiecare 20 gr, pentru noi erau o minune. În funcție de “dispoziția” asistentei știai clar dacă e ușor de aflat sau trebuie să știi cum s-o iei ca să-ți rezolvi problema. Nu mai țin minte de câte ori mi s-a repetat că greutatea nu e importantă, însă am ajuns la rândul meu să spun exact ce spuneau și ele. Eram conștientă de adevăr dar e ușor să vorbești detașat cand habar nu ai ce înseamnă.
Și uite așa, am ajuns ca într-o dimineață( aici trebuie să completez cu faptul că era prima dată când interacționam cu asistenta asta, eu fiind proaspăt mutată sus, adică la post terapie) să pun inevitabila întrebare: “Vă rog, îmi spuneți și ce greutate are?” Și atât am apucat să spun. Reacția doamnei scârbită de mine și de cele ca mine (pentru că da, tot timpul noi mamele am fost de vină) a fost pe scurt următoarea(vă rog să vă imaginați si fața doamnei): “Credeți că pe noi asta ne preocupă mămica? Greutatea nu este cea care contează la ce probleme au copiii dumneavoastră. Și oricum, medicii oferă informațiile astea, așa că vă rog să vă întrebați medicul.”
Mie atât mi-a trebuit. Culmea, medicul nostru fusese de gardă noaptea trecută si încă se afla in spital. Vreți să știți cum au început mamele să afle greutatea copiilor lor fără să se simtă vinovate? Păi, imaginați-vă cum am intrat deschizând ușa larg în toată secția de terapie intensivă, căutând medicul, să-mi spună ce greutate are copilul meu: “Îmi cer scuze că îndrăznesc, însă dumneavoastră sunteți singura mea speranță, am nevoie să stiu ce greutate are copilul meu”.( si nu vorbeam serios, eram ironica).Bineînțeles, mi s-a explicat că trebuia să o întreb pe asistentă și cum c-aş fi primit ajutor. Și după ce i-am spus cât de mult i-a ușurat munca asistenta minunată care îmi oferea informații a înțeles situația penibilă în care am ajuns amândouă. La urmatoarea vizită, asistenta ne-a spus tuturor mamelor ce greutate aveau micuți. Fără să o intrebe nimeni de data asta.
Poate parea banală și nesemnificativă o asemenea poveste. Vă asigur că e nevoie de atitudine și curaj să schimbi ceva. Și eu am schimbat. Fără intervenții, doar cu atitudine.

Facebooktwittermail

Love is my religion

Facebooktwittermail

Deși este un subiect delicat al zilelor noastre, cu păreri pro și contra, în urma unei experiențe personale, mă văd oarecum nevoită să-mi exprim opinia și public.

La începutul clasei a cincea, al băiețelului meu cel mare, am fost rugați să facem o cerere în cazul în care dorim prezența copiilor la ora de religie. Dacă erau părinți care nu doreau acest lucru atunci copiii lor nu participau la acest curs.

A venit și momentul în care, în funcție de inspirația doamnei de religie, să ne roage să le dăm copiilor pentru ora materiale “de lucru”, să le spunem. Concret, certificatul de botez și fotografii de la botezul copiilor.

Evident, reacția unui părinte a fost: care e motivul, care e logica în solicitarea asta? Îi dă copilului meu notă mai mare la religie dacă le duce? Și mai mult decât atât, am ajuns la subiectul preoți “nepotriviți”(asocierea directa a unor oameni cu credinta ta).love

Sincer, deși nu sunt un ortodox practicant sau prea convins, vin cu reacția mea, care nu este lipsită de logică.

Unde e logica atunci când iubesti? Unde e logica atunci când îți îmbraci copilul în costum de Halloween? Unde e logica în sărbătorirea Sf. Valentin sau a Crăciunului? Credința noastră are legătură cu ceea ce ni se pare că fac alții? Cum le explicăm copiilor noștri logica iubirii? Viața noastră e una plină de logică și de sens?

Inima nu are logică, inima simte tot. Dacă ar interveni o doza prea mare de logică, câți dintre noi am mai iubi așa cum o facem?

Dumnezeu există și e acolo și aici în diferite forme și manifestări. Respectul și iubirea merg mâna în mână și cu Dumnezeu. Fiecare dintre noi face alegerile potrivite pentru cine este el și ce reprezintă el. Să nu uităm să îi respectăm și pe ceilalți cu tot cu alegerile lor.

 

Facebooktwittermail

Duș story

Facebooktwittermail

img-20160927-wa0000

Îmi cer scuze pentru întârziere, dar am lipsit motivat.

De mâine nu e apă caldă. În seara asta mi-am făcut un duș mai complex și complet, eu sunt din capitală, din București. Noi, toți, pardon, noi ăştia amărâții, a trebuit să ne spălăm bine în seara asta. De mâine să tot circuli cu 104 sau cu metroul. Mirosul de suburbie imediată, până în 10 km de București, se va amesteca cu cel al orășenilor ca mine, proveniți din încrucișarea geografiei cu nevoia de supraviețuire( pe românește, născută și crescută în Voluntari, în București din ’90 și ceva). Adică același tip, doar că eu sunt mai spălată, la creier, evident.

Până și copilul a făcut caca de două ori azi, ca să intre la duș!

Am scăpat de dracu’ și am dat de Nevasta – sa! La Primărie!

 

 

Facebooktwittermail

Începe școala

Facebooktwittermail

ecole-autrefoisSeptembrie aduce cu ea nu doar toamna ci și începutul unui nou an școlar.

Pentru unii e chiar primul început și aici sunt prezente altfel de emoții decât cele devenite obișnuință. Pentru mine, începutul ăsta, în mod special, mă face sa-mi aduc aminte de cea mai frumoasă perioadă din toată școala, de anii de liceu.

Acum am realizat că de fapt mi-am făcut un cont de facebook în 2010 tocmai pentru a mă “reîntâlni” cu colegii mei din liceu. Și uite așa, încet încet, m-am legat din nou, într-un fel, chiar și de unii profesori dragi de atunci. Cu fiecare în parte am comunicat atât cât am simțit eu sau evident, celălalt.

De curând am găsit o altă colegă de care nu știam nimic și am “abordat-o”. După ce am făcut asta, a blocat accesul oricui ar fi vrut sa se împrietenească, cu ea și gata. Pur și simplu.

Cea mai frumoasă perioadă pentru mine, nu a fost cea mai frumoasă și pentru ea sau ei. Dezamăgitoare atitudine, în orice condiții. (more…)

Facebooktwittermail

Ironia sorții

Facebooktwittermail
  1. Fate-Quotes-Glitters-19


Când trebuie să se întâmple, nu prea mai depinde de tine.

Ora 19.30, la o cofetărie foarte cunoscută din București, cu 30 de minute înainte de inchidere, îmi “programez” să comand un tort.

Nu v-am spus, sunt naşă de botez, am o finuță drăguță și este ziua ei luni. Împlinește 2 ani. Ea este motivul pentru tortul de mai sus.

O doamnă drăguță, blondă, cu gene false și manichiură impecabilă, mă întâmpină să mă servească :

  • Bună seara, cu ce vă pot servi?
  • Bună, vreau să comand un tort pentru Duminică!
  • Nu aveți cumva drum mâine pe aici? Colega de mâine e și Duminică, vă ajută ea!
  • Am drum dar nu pot sa vin, eu acum vreau sa comand, vă rog! Adică acum mi-am făcut timp să ajung!
  • Eu vă înțeleg dar cred că mai bine veniți mâine!
  • Nu, nu vin mâine,  vin acum! Vreau……
  • O să-i ținem pe ceilalți clienți sa aștepte,  știți,  de ce nu vreți sa reveniți?
  • Doamnă dragă, mâine vom ține pe loc alți clienți,  vreau un tort Duminică și vreau să-l comand acum!

După ce am ales un tort pentru micuță, în timp ce ieșeam din cofetărie,  ea își cerea scuze clienților pentru așteptare.

Am avut o zi încărcată, am încercat să o organizez cât mai productiv. Printre altele am alergat de la birou cu laptopul în spate, după ce am făcut o programare la tuns pentru copilul meu cel mare, l-am lăsat acasă, am luat copilul, am ajuns în ultimele câteva secunde la timp la tuns și evident am traversat la cofetarie în timp ce mi se tundea copilul, să comand tort. Fără să fac pipi de prea mult timp.

Am rezolvat cu tortul, am făcut pipi la coafor. Sună telefonul. Mama prințesei, prietena mea :

  • Sper că nu ai comandat tort! La restaurant nu ne lasă decât să cumpărăm de la ei!
  • Păi…….Păi……….
  • Da, au ei două feluri, lamâiță și ciocolată, mai au papanași, clătite cu înghețată!
  • Păi am comandat și e foarte frumos și sunt încântată și are cifra doi din pastă roșie!
  • Eeeeee, lasă că îl luăm acasă și gata! La petrecere nu se poate, nu vor și nu putem! Aaaaaaa, turtă ai comandat?
  • Ups!!!!!

Trebuie să-mi fac drum să comand turta  (glumesc, fac asta la telefon) și să nu uit: Duminică nu doar că nu mănânc desert dar îl caut pe șeful de la restaurant să-i arăt poza cu tortul.

 

 

 

Facebooktwittermail

Plimbare

Facebooktwittermail

Park+Ave+Lady_profileMersul pe jos n-a omorât pe nimeni niciodată. Te-ai gândit la toate lucrurile bune pe care le oferă mersul pe jos? Mersul pe jos hrănește și ajută atât corpul cât și spiritul tău. Nu degeaba a zis cineva că “mersul pe jos face piciorul frumos”.

În ultimii 2 ani m-am obișnuit să merg pe jos. Mult, uneori prea mult dar niciodată suficient pentru caloriile pe care vreau să le ard. Și dacă la început am mers de nevoie, acum am ajuns, să o fac din plăcere. Ador să simt pulsul orașului mergând pe jos. Dacă e dimineață devreme îmi place și mai mult pentru că dimineața aerul e mai curat și oamenii mai zâmbăreți si mai fericiți. E interesant să vezi atâta puhoi de oameni aflați sub efectul miraculos al nopților odihnitoare sau pasionale, treziți la viață din nou, în această rutină frumoasă. Mergând pe jos “vezi” oamenii. Mergând pe jos le mirosi fericirea sau tristețea, simți miresmele teilor înfloriți, adulmeci mirosul de cafea proaspătă de la terasele înghesuite din centrul vechi. Întotdeauna mersul pe jos îmi schimba starea în mult mai bine, fără excepție. Într-un oraș mare și poluat unul din lucrurile pe care le poți face e să mergi pe jos. Mersul pe jos nu poluează deloc. Folositi-vă cu încredere picioarele!

Facebooktwittermail